Nu ne putem imagina viata fara ele, de la cele mai mici si haioase la cele mai mari, animalele se dovedesc deseori a fi prieteni mai buni decat oamenii.

Daca te numeri printre cei pentru care pisica, papagalul sau catelul sunt de mult un membru al familiei, sigur iti va placea animalici.ro. Daca cineva se mai indoieste de inteligenta animalelor sa intre pe animalici.ro unde catei, pisici sau hamsteri isi manifesta sentimentele  in cele mai amuzante ipostaze. Unele animale au un talent nativ pentru pozat in timp ce altele, mai timide se ascund in spatele stapanilor sau dupa canapea. Daca vrei sa vezi cele mai haioase poze cu hamsteri, papagali, ursi, catei sau pinguini, daca vrei sa vezi cum se iubesc pisicile sau cum se spala pe dinti, trage cu ochiul pe animalici.ro. Si cel mai morocanos om va schita un zambet cand va vedea cum se saruta elefantii sau cum se macheaza cateii. Ti se pare ciudat ca o rata sa fugareasca o vulpe sau o pisica sa pacaleasca un pescar? Pe animalici.ro vei vedea cele mai inteligente animale, cele mai comice ipostaze dar si cele mai frumoase declaratii de dragoste. De asemenea un forum este deschis pentru toti iubitorii de animale, pregatit sa gazduiasca teme interesante de discutie iar daca iti place ceea ce vezi poti lasa comentarii la poze.

Reprezinta informatia online o amenintare sau poate exista intr-o relatie de simbioza cu cea scrisa? Probabil ca presa scrisa va deveni o anexa a celei online, iar in final va dainui cea care prezinta mai multe avantaje. Principalul avantaj de care beneficiaza o informatie online este faptul ca poate fi prezentata prin intermendiul celor tre suporturi: audio, video si scris. E mult mai usor sa asimilezi o informatie prezentata in imagini si in sunete decat sa o citesti din paginile unui ziar. Comoditatea si lipsa timpului cu care se confrunta majoritatea oamenilor reprezinta un plus adus presei online. Este mult mai usor sa deschizi calculatorul sa vezi ce se mai intampa in lume decat sa cobori pana la coltul blocului si sa iei ziarul de la chiosc. Deocamdata presa scrisa o duce bine. Atat timp cat exista oameni care si-au facut un ritual din cititul ziarului dimineata la o cafea, in autobuz sau in metrou, ziarele nu vor disparea. Vor mai exista cat vor mai exista si oamenii care iubesc mirosul de ziar neinceput sau de tus, cat vor mai exista bibliofilii.

Dar ce se va intampla cand va aparea “generatia tehnologiei”?

Astazi copiii nu mai considera ca este interesant sa te joci cu masinute sau cu papusi, daca nu ai un telefon de ultima generatie, nu esti cool. I-pod, laptop…sunt notiuni expirate pentru pustii de opt, 12 ani. Copiii de azi- generatia de maine, va mai avea timp sa citeasca ziarul de la taraba? Sau acesta va deveni doar marturia existentei unei generatii care nu vedea in calculator singurul mijloc de informare?

Mai sunt multe localitati in Romania care nu au electricitate, dar la fel de multe sunt si acelea unde tehnologia pare sa se fi nascut la sat. Badea Gheorghe, care odata buchisea ziarul la opait, acum se uita la stirile de la ora cinci, la Pro TV. In curand va avea calculator si internet iar ziarul pe care il frunzarea va ajunge hartie de impachetat. Vad cam sumbru viitorul presei scrise, dar probabil ca aceasta devansare reprezinta evolutie si e un lucru normal intr-o societate moderna. Dar daca sa nu existe ziare inseamna normalitate, prefer sa traiesc in Africa, din acest punct de vedere.

Presa online inca nu i-a pus lumanarea la capatai presei scrise, probabil ca cea din urma isi va da ultima suflarea in cativa ani… Dar asa cum spuneam si la inceput, presa scrisa inca o duce bine.

Jurnaliştii au făcut şcoala sau şcoala i-a făcut pe jurnalişti?

O întrebare pe care mi-am pus-o în momentul în care am fost nevoită să scriu primul articol. Dincolo de regulile învăţate la facultate referitoare la cum se scrie un text jurnalistic, trebuia să fiu rapidă . Am păşit pentru prima oară în redacţia unui ziar cu oarecare strîngere de inimă gîndindu-mă că nu am să fac faţă presiunii şi stresului. Am constatat cu surprindere că majoriatea colegilor care lucrau la ziar nu terminase Facultatea de jurnalism, dar ştiau aceleaşi lucruri pe care le învăţasem şi eu la o astfel de facultate. Şi nu de puţine ori s-a întîmplat ca redactorul(care a terminat Matematica) să-mi dea lecţii referitoare la cum trebuie scris un articol, ce trebuie să cuprindă un chapeau sau cum se scrie un titlu. Deci nu este necesar să termini facultatea de jurnalism ca să ajungi unul. În primul rind, pentru a fi un bun jurnalist trebuie să ştii foarte bine limba română şi să “miroşi” subiectul dintr-o înşiruire de evenimente.

Cu cît ştii mai multe, cu atît mai bine

În redacţia unui ziar sînt tot felul de oameni, veniţi de la diferite facultăţi( Matematică, Litere, Istorie sau chiar Politehnică). În acest caz stau şi mă întreb dacă nu e mai bine să fi terminat psihologia dacă eşti pe social sau dacă nu e mai bine să fi terminat Istoria dacă te ocupi de politică. Nu ştiu ce cred alţii, dar mie mi-ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi învăţat mai multă economie la viaţa mea. Domeniile nu sînt perfect delimitate, noţiuni dintr-o parte migrează într-alta, şi invers. Niciodată nu e de ajuns să fii bun doar într-un singur domeniu, trebuie să ştii cît mai multe din diferite arii. La urama urmei este vorba de cultură generală….La început credeam că e de ajuns doar să îţi placă să scrii, dar ca să fii ziarist trebuie mai mult decît să scrii, trebuie să fii puţin nesimţit şi să ştii cît mai multe. Fraza aia care deja a devenit un clişeu „ dacă omul te dă afară pe usă, tu intră pe geam”, e destul de valabilă. Nu doar odată mi s-a întîmplat ca să fiu refuzată, mai mult sau mai puţin politicos, dar de fiecare dată am fost nevoită să insist, să revin.

Cred că ceilalţi mi-au răspuns la întrebarea mea.Aşa cum am mai spus, nu este nevoie să termini Jurnalismul ca să fii jurnalist. Mai important decît orice pregătire profesională este voinţa. Dacă eşti încrezător în propriile forţe şi nu încetezi să înveţi nici atunci cînd termini faculatea, mai mult ca sigur că vei ajunge acolo unde îţi doreşti. Cunosc persoane care au terminat de mult şcoala dar care nu încetează nici acum, după mulţi ani de la absolvire să înveţe pentru a fi cei mai buni în domeniul lor. La urma urmei viaţa e o junglă şi cel mai puternic mănîncă pe cel mai slab, cel mai bun îl înlătură pe cel mai puţin pregătit.

Tentaţiile de acasă mă împiedică să citesc ceva pentru licenţă, aşa că de câteva zile merg consecvent la sala de lectură. Se întâmplă ca uneori, elanul şi cheful meu de lucru să dispară după câteva pagini citite, iar faptul că mi-e jenă de ceilalţi studenţi mă impiedică să pun capul pe masă şi să dorm. Nu acelaşi lucru pot spune despre fata de lângă mine, care de când a venit moţăie, mai bine zis se află între vis şi realitate.

Cartea deschisă la ceeaşi pagină îi serveşte drept pernă şi din când în când mai ridică nasul din ea, cu un gest lipsit de vlagă se străduieşte să dea pagina, dar mâna îi cade neascultând-o, pe masă. Ochelarii lipiţi de rândurile îngălbenite rezistă cu tărie sub presiunea capului ei. Cu ochii închişi, atunci când ridică capul, urmăreşte literele care par să nu se mai termine. Şi e abia prima carte. Pe masă mai stau aşezaţi frumos Mircea Eliade şi Jorge Luis Borges, care aşteaptă şi ei să fie citiţi.

Stă pe marginea scaunului şi mi-e teamă să nu cadă. Faptul că scriu cred că o deranjează . Mişc masa şi asta oîmpiedică să doarmă. Cu o energie pe care nu am mai vazut-o la ea de când a venit, ia un creion în mână şi se pregăteşte să sublinieze ceva pe carte. Oftează adânc…dar, nu! Îşi încrucişează mâinile, le pune pe cartea de pe masă şi capul îl pune pe ele. După cum respiră, cred că a adormit de-a binelea.

Sărmana fată obosită, nu pare a fi genul de persoană care să piardă nopşile prin cubluri. Micuţă de statură, grăsuţă, cu o umbră de mustaţă deasupra buzelor cărnoase, hainele modeste şi decente, toate aceste elemente conturează figura unei fete care învaţă mult (să nu zic a unei tocilare).

Mai rămân două ipoteze care ar putea explica faptul că ea doarme în sala de lectură.Ambele au legătură cu locul unde ea ar putea trăi: căminul.

1) E posibil ca fata să stea într-o cameră de cămin cu încă cinci fete gălăgioase, sau pur şi simplu e de ajuns că stă în cămin. Deci e de la sine de înţeles de ce acum doarme.

2) E posibil să fi învăţat toată noaptea şi acum face din zi noapte. Deci fata e o tocilară. Orice student învaţă cu o seară înainte de examen, cel mult cu o zi, dar nu cu două luni înainte de sesiune.

A îndepărtat cartea de sub cap şi acum mâinile ei despart capul de masă. Cu falca dreaptă pe mâna dreaptă, se uită la mine cu ochii închişi. Mă uit şi eu la ea cu ochii deschişi. Figura ei nevinovată îmi stârneşte un sentiment de compasiune amestecat cu amuzament. În timp ce o privesc îmi amintesc de o frază scrijelită pe una din bancile vechi dintr-un corp şi mai vechi de universitate: Mamă, câţi copii mai ai , la Litere să nu-i mai dai!

Încetez să o privesc deoarece dă semne că s-ar trezi. Într-adevăr, se trezeşte. Cu aceeaşi energie cu care a luat creion mai devreme, pune cartea care i-a servit drept pernă în faţa ei. Ia altă carte din cele trei şi începe să citească. Deci nu e bolnavă. Faptul că nu reuşea să citească un rând fără să închidă ochii, mă făcea să cred că suferă de ceva. De data asta a reuşit să ţină ochii deschişi mai mult de cinci secunde. Am impresia că fata asta e clarvăzătoare. Astfel nu-mi explic cum de stă cu ochii închişi şi subliniază pe carte. Au trecut doar două ore de când a venit şi a progresat. Mai are un pas de făcut ( să întoarcă pagina ţinută nehotărât cu degetul mare şi arătător) şi pot spune că a bătut propriul record. Totuşi nu cred că acesta va fi atins prea curând:iar a pus capul pe carte şi doarme.

E deja târziu şi nu mai am timp să o analizez pe fata somnoroasă. Totuşi curiozitatea de a vedea care este finalitatea acestui act mă împiedică să plec. Plec totuşi cu speranţa că mâine, când voi reveni, o voi găsi tot aici, în aceeaşi poziţie, împărţind aceeaşi bancă. Şi uite aşa a mai trecut o zi la sala de lectură. Toate aceste lucruri mărunte şi amuzante( bibliotecara care flirtează cu băieţii sau poate e drăguţă şi interpretez eu greşi gestul, blonda care vine cu laptopul şi joacă solitaire, studenţi care uită să-şi închidă telefonul, îmi dau o stare de bine şi mă determină să lucrez mai cu spor. Nu acelaşi lucru pot spune că am făcut astăzi, zi pe care am pierdut-o, jumătate, din cauza faptului (sau datorită) că am analizat-o pe colega din dreapta mea.

ha ha ha , nu pot decat sa rad la afirmatia ta ,fiecare din noi se uita la cea ce doreste , iar daca tu te-ai uitat la emisiunea in care am fost eu, nu pot de cat sa-ti multumesc , ma bucur ca atentia ta a fost captata.
sunt foarte curiosa de ce ai inpresia ca toti cocurenti sunt niste spargatori de seminte, nu cunosti realiteatea, daca tot vrei sa faci afirmati cauta informati , legat de ” poezia mea de blonda” – ma bucur ca am aflat o parere a unui om din rangul de jos. Rândurile de mai sus reprezintă răspunsul Crinei la acest post.

Mă simt onorată. Săptămâna aceasta mi-a fost dat să întâlnesc numai vedete. Aşa cum spunea cineva, e de-ajuns să cunoşti pe vecinul vecinului vedetei x, şi toată lumea te crede vedetă şi pe tine. Astăzi am constatat cu surprindere că la unul din posturi, mi-a răspuns chiar personajul principal despre care vorbeam în post. Şi cum să nu mă simt flatată când mi-a acordat atenţie mie, o blogeriţă oarecare, însăşi Crina, participanta la concurs. Crina îl cunoaşte pe Cove, Cove pe Andreea Marin, deci Crina e o vedetă( aş putea spune că şi eu sunt o vedetă că o cunosc pe Crina, dar nu vreau să mă laud).

Lăsând gluma la o parte, dragă Crina, prin comentariul tău nu ai reuşit decât să mă provoci să îţi răspund. Oi fi eu din rangul de jos, dar nu mă cobor la nivelul tău. Trebuie să recunosc că mi-ai captat atenţia prin prostie, e şi acesta un mod de a ieşi în evidenţă. Tu care crezi că este politica celor de la Kanal D? Doar nu vor aduce oameni inteligenţi în concursuri ca să le ia banii. Dovada nu e doar penibilul concurs la care ai fost tu, ci şi restul emisiunilor:Noră pentru mama, Un nou început,Ora câştigătorilor, telenovele, etc. Degeaba enumăr eu acum grila de programe a celor de la Kanal D, că în afară de meciurile din Liga I, nimeni nu se mai uită la nimic. Mă rog, aproape nimeni….

Văd că eşti pasionată de provocări, aşa că îţi lansez şi eu una, fă ceva ce nu ai făcut în viaţa ta: pune mâna pe o carte de gramatică. Accepţi sau nu? Nu am găsit poezia ta de blondă, dar sunt sigură că e foarte nonconformistă. Nu respectă nici măcar regulile gramaticale.Mă întrebai de ce cred că toţi concurenţii care participă la acest gen de con(s)cursuri sunt nişte spărgători de seminţe. Cred că e de prisos să îţi mai răspund de ce….

Gata, mi-am revenit! Se pare că s-a trezit conştiinţa mea. Astăzi mi-am dat şi eu seama că nu pot să fac tot ce mi-am propus. Prea multe lucruri pe care le-am tot amânat s-au adunat şi trebuie să le rezolv într-un timp prea scurt.

Ca orice student silitor mi-am lăsat licenţa pe ultimele luni, mai precis pe ultimele doua. Probabil că aş avea timp să scriu ceva în tot timpul ăsta, cu riscul de a pierde nopţile şi zilele de ieşit în oraş sau de lenevit. Aş avea timp dacă nu ar trebui să fac 48 ore de practică pedagogică, dacă nu ar trebui să fac n proiecte sau să umblu după nu ştiu cine să-i iau interviu. Cred că dragii mei profesori au uitat că suntem în ultimul an şi că în mai vine sesiunea. Constat, cu regret că ultimul semestru nu e chiar aşa lejer cum se spune(sau cum credeam). De unde zile libere sau orar lejer?

S-au aglomerat prea multe de-odată. Trebuie să-mi stabilesc anumite priorităţi, asta însemnând că anumite lucruri vor rămâne neterminate sau nefăcute, deci voi suporta consecinţele. Sunt realistă şi-mi dau seama că dacă mă apucam mai devreme de licenţă, nu ajungeam aici, m-am bagat singură în rahat şi tot singură trebuie să ies.

Simt că în curând mă va apuca disperarea, care nici măcar constructivă nu e. Când mă apucă disperarea, mă apucă şi nebunia. Deja mi-e milă de persoanele din jurul meu care trebuie să mă suporte doua, trei luni de zile până se termină show-ul. Prin acest post îmi cer iertare iubitului, surorii mele, prietenilor, colegilor pentru faptul că voi fi o scorpie. Deci dacă voi fi mai răutăcioasă sau mai pusă pe ceartă, să ştiţi că nu sunt nef…tă, sunt doar stresată din cauza facultăţii.

• După ce-am văzut filmul Mihai Viteazul, mi-am zis că vreau să fac şi eu pentru România cea făcut Mihai Viteazul sau măcar Amza Pellea.
• Partidul Noua Generaţie are o orientare de centru, când la stânga, când la dreapta, de la caz la caz.
• Nu mai e mult până mai e foarte puţin.

• Eu sunt fan al lui Iisus Hristos şi de aceea trăiesc după propria me alege, la fel ca El.
  
• După ce ajung preşedinte, îmi cer scuze poporului român, plec o săptămână la muntele Athos şi mă întorc mai puternic.
• Partidul Noua Generaţie va fi biserica politicii româneşti,iar eu voi fi Sf. Petru.
• Mitică Dragomir este acelaşi pentru toţi şi diferit pentru fiecare.
• La botezul copilului lui Dică am băut şampanie şi după aia am spart paharul fiindcă aşa sunt eu: sunt om care am sentimente care trăiesc.
• Steaua va purta zimbrul lui RAFO pe piept pentru un milion de euro. Asta înseamnă că Steaua ni-şi murdăreşte tricourile decât pentru sume care merită.
• Middlesbrough s-a calificatîn faţa lui Basel fiindcă mi-a făcut mie Dumnezeu plăcerea să jucăm cu ei şi să-mi iau cămăşi din Anglia.
• M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanşă, dar nu ne-am insultat.În schimb, Marian Iancu e obraznic şi umblă cu tot felul de jargoane care nu e bine să le dai în presă.
• Am citit Manualul războinicului luminii cu doua markere. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au plăcut şi unde m-am identificat cu eroul cărţii, iar cu verde pe cele care nu mi-au plăcut şi nu le-am citit.
• Pe tata nu putea să-l atingă nici o femeie, că-i zicea:Ia mâna de pe mine, că-mi moare o oaie.
• Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi, din lumea interlopă.
• N-are rost acuma să facem dintr-un ou un bou, cum spune proverbul ăla.
• M-am gândit ce aroganţă să le mai fac eu la ăştia şi-atunci mi-am luat un Maibach.
• Tatăl meu a fost împăratul localităţii unde m-am născut, iar mama mea a fost regina balului din acea localitate.
  

Cel mai greu îmi este să scriu despre lucruri simple. Apreciez oamenii care se exprimă uşor şi lasă impresia că totul este normal şi vine de la sine fără prea mult efort intelectual. Din păcate eu nu sunt aşa. Pentru a scrie despre un lucru banal trebuie să-mi storc creierii, schimb şi interpretez cuvintele poate, poate găsesc formularea cea mai potrivită şi mai puţin ambilicată. Cred că acest defect mi se trage şi din obişnuinţa de a complica lucrurile, dar şi din nehotărârea mea. Om mai nehotărât ca mine n-am întâlnit vreodată. Şi când mă duc să cumpăr pâine stau zece minute până să mă hotărăsc de care să iau, să nu mai zic dacă trebuie să iau vreo decizie mai importantă….Deci cum să nu scriu greu când mie îmi este greu să fac lucruri mult mai uşoare?

Faptul că stau să mă gândesc mult înainte de a face un lucru, nu înseamnă că ceea ce fac este mai bun decât ceea ce face o persoană care îşi ascultă instinctul şi acţionează imediat, fără a-i păsa prea mult dacă ceea ce face este bine. Despre nehotărârea mea, sunt multe de spus şi am să le spun într-o zi când am să-mi găsesc cuvintele mai uşor.

De la o vreme trăiesc viaţa de parcă nu ar fi a mea. Mă simt absentă şi nu mă regăsesc în nimic din ceea ce fac. Stau aşa, ca proasta şi mă uit minute în şir în gol, gândindu-mă la nimic.

E teribil de deprimant sentimentul! Parcă nu pot face nimic, mă simt paralizată iar gândul că totuşi trebuie să mă apuc să fac ceva, mă deprimă. Parcă nu mai sunt eu! Totul mă irită şi de nimic nu-mi mai pasă…

Cred că aş putea sta zile întregi în pat şi să privesc tavanul fără să mă gândesc că am nevoie de ceva sau că trebuie să fac ceva. Am ajuns într-un moment în care simt că trebuie să fiu aşa cum vreau, să fac ceea ce-mi place, dincolo de toate barierele morale şi sociale.

Simt că am pierdut atâţia ani învăţând lucruri care probabil nu îmi vor fi niciodată de folos. E comic şi stresant când mă gândesc că în şase ani nu am avut aproape niciodată sentimentul că aş putea face ceva cu bucurie. Iar în ultimul an, al saptelea, am fost (şi sunt) tot mai convinsă că asta trebuia să fac de la început.

Mi-e teamă de ce va urma, mi-e teamă de necunoscut, vreau certitudine, vreau să ştiu de azi ce mă aşteaptă mâine. Peste trei luni trebuie să susţin licenţa. Conştiinţa mea doarme, că dacă ar fi trează m-aş fi apucat de mult să scriu şi eu măcar un rând.

Nu ştiu ce aştept…Probabil că iar am să o las pe ultima sută de metri aşa cum fac cu toate examenele şi lucrările. Cred că stresul mă motivează astfel nu găsesc altă explicaţie încăpăţânării mele de a mă apuca serios de licenţă.

Mă îngrozeşte gândul morţii. Vreau să trăiesc cât mai mult, am atâtea de experimentat, de văzut, de simţit. Dacă mor acum, consider că degeaba am trăit. Nu am făcut nimic memorabil, nu am dus nici un lucru până la capăt de care să fiu mulţumită.

Mă simt bătrână şi inutilă. Parcă toate zilele se repetă: în fiecare zi acelaşi lucru, vreau să ies din monotonia asta. Uneori îmi vine să trântesc, să ţip, să rup, să zdrobesc. Parcă sufletul meu nu mai încape în bucata asta de carne( cred că am citit fraza asta undeva). Vreau să fiu liberă cum nu am fost niciodată( înca un clişeu, dar mi-e aşa lene să gândesc acum). Vreau să uit de reguli şi de ” nu e bine să faci asta, nu se cuvine ca o fată ca tine să…” Vorbe, vorbe….

Întotdeauna am ţinut cont de părerile celorlalţi. Acum vreau să fiu împotriva tuturor şi să fac numai ce-mi place mie.

Aştept o schimbare…şi totuşi ştiu că schimbările mă sperie. Sper să fie o schimbare în bine. Mă întreb ce voi face la anu’ pe vremea asta. Privind în urmă cu un an, constat că nimic nu s-a schimbat( şi nu pot decât să mă bucur). Totul a rămas la fel. Poate doar modul meu de a-mi vedea viitorul s-a schimbat. Când îmi amintesc de mine cea de acum două săptămâni, parcă e vorba de altă persoană…pe care nici nu o cunosc.

Recitind ce am scris ,observ că am folosit enervant de prea multe ori cuvântul simt .Simt mai mult decât aş vrea, de fapt simt altceva decât ceea ce aş vrea.

De obicei cumpărături, dar uneori:

- merge la standul cu reviste şi ia (să nu zic fură) toate mostrele de parfum oferite gratuit de acestea,

-desface brânza franţuzească cu mucegai, din ambalaj şi îşi bagă degetele în ea,

- fetele, înainte să meargă la întâlnire, vin să se dea cu parfum ( că doar nu costă nimic să-l încerci),

- cumpără îngheţată, se răzgândeşte şi o lasă la standul cu articole sportive,

-desface toate odorizantele de cameră pentru a le încerca(bănuiesc),

-dacă nu are curaj să se servească singură, se învârte pe lângă fetele care oferă caşcaval, salam,iaurt, cereale,etc., gratuit, pană primeşte minusculele gustări,

- desface pungile cu seminţe şi se le încercă fără a le cumpăra,

-cumpără prea multe, iar după ce primeşte bonul îşi dă seama că nu are destui bani să plătească,

-dacă plăteşte cu cardul, ţipă la tine că eşti prea aproape şi îi vezi PIN-ul.

La început am spus că toate acestea se întâmplă uneori dar văd că practicile de acest gen sunt tot mai dese. Lista rămâne deschisă, iar când mai adun câteva le adaug aici.